Ba da, unii nu doar zic, ci dau și cu bâta

(Sursa: ibiblio.org)

Oamenii ăștia votează. Și când nu votează, fac copii care să voteze. Și când nu fac nici asta, scriu comentarii imbecile la articole de bun simț.

I-am promis fratelui meu că pun un link către o asociație pentru prevenirea abuzurilor fiscale în care s-a înscris (și nu de plăcere) și m-am gândit că poate scriu și câteva cuvinte despre asta. Statul român, nemaiștiind de unde să scoată bani, s-a gândit să colecteze un pic de taxe ilegale. A apărut un articol în Gândul despre acest impozit și despre câțiva oameni afectați, articol pe care l-a disecat și Mircea Badea (minutul 07:30). E ceva să vorbească Mircea Badea 5 minute despre tine și să zică de bine!

Subiectul în sine mai e cum mai e: o nedreptate a statului, care colectează ilegal TVA pentru tranzacții imobiliare de la persoane fizice, și retroactiv pe deasupra, și după ce a dat asigurări că nu va face asta. S-au mai văzut abuzuri și slavă Domnului că am intrat în Uniunea Europeană și există instanțe superioare care, după ani de procese, măcar îți dau dreptate.

Ce m-a lăsat înmărmurit, însă, au fost o parte din comentariile de la articolul din Gândul. Vi le recomand, chiar dacă este o corvoadă să le citești (nu oricine înțelege conceptul „după punct se pune literă mare”), dar sunt extrem de grăitoare pentru mine, care chiar mă cred patriot. La mine în cap, când zic „concetățean”, mi se proiectează o imagine cu o mulțime de oameni uniți care iau Plevna, sau ară niște holde mănoase, sau poate mă așteaptă pe la ei pe-acasă să-mi dea pâine cu sare. În realitate, mulți dintre concetățenii mei sunt niște distruși. Comentariile lor variază de la „’re-ați-ai dracu’ de americani, ați votat cu Băsescu” până la „în America vă băgau direct la pușcărie și ați crezut că aici vă merge”.

Cum schimbi lucrul ăsta? Cum convingi oamenii să asculte înainte să-și facă o părere? Cum îi faci să nu-i urască din principiu pe cei împliniți, doar pentru că ei înșiși s-au ratat? Cum le explici concepte ca taxele, constituționalitatea legilor, dubla impozitare, separarea puterilor în stat, înainte să le ceri un vot? Căci până la urmă votul lor este egal cu al meu și asta mă neliniștește.

7 thoughts on “Ba da, unii nu doar zic, ci dau și cu bâta”

  1. 1. La comment-uri mereu lumea isi da cu parerea aiurea pe mainstream. – Poti lua orice selectie aleatoare de minim 15 articole de pe EVZ sau Gandul si vei vedea ca mereu se revine la aceleasi pareri dure si tampite.
    Ignora acele comment-uri.

    2. Bogatia e un lucru spre care majoritatea oamenilor ar trebui sa tinda (chiar daca nu-l ating) pentru ca societatea per total sa evolueze, sa devina mai eficienta etc.

    3. Masura asta (i.e. „inventia” de acum, modul de aplicare) vine de la PD-L, daca am inteles bine. Ciudat din partea lor.

    4. Succes la tribunal!

  2. La o parte poti sa le explici (si sa inteleaga) iar la restul o sa iti dai seama destul de repede ca nu merita efortul.

    Solutii? Nu cred ca exista una generala. Drumul prin viata trebuie sa il gasim fiecare si sa nu ne lasam impinsi de la spate. Lumea e destul de mare pentru toti …

  3. Cataline, daca abia acum iti dai seama de adevarata fata a rromanilor, esti un mare visator.

    Si eu m-am intors din Bay Area in rromanica acu’ ceva ani buni. Insa stiam perfect in ce ma bag. Stiam de mizeria, nimicnicia si distrusenia rromanului de rand.

    Dupa aproape 10 ani de stat aici pot sa spun ca nu am avut suprize placute din partea concetatenilor.

    Am mai incercat sa educ si sa spal, dar sunt constient de faptul ca intr-o buna zi voi pleca din nou.

    Iar acea zi ar putea determina-o guvernul foarte curand, daca se maresc niste taxe, se baga CAS pe dividente sau alte gaselnite disperate ale unui guvern incompetent pe cale de a da faliment.

    Am firma mea si automat sunt „patron” care exploateaza angatii. Am bani si automat sunt hot si corupt. Am un SUV (de oras) si automat sunt cocalar si manelist.

    Abia astept momentul in care voi locui intr-un loc in care contributiile mele la societate (investitii, joburi, bani adusi) vor fi apreciate si admirate in loc de condamnate.

    Insa pana atunci, succes si tie si lui Cristi! Sunteti niste curajosi ca v-ati intors. Si niste inconstienti…

  4. Nu am prea multe de adaugat dupa celelalte comentarii, decat poate sa nu pui atat la inima cateva cuvinte aiurea de pe Net, nu sunt niciodata reprezentative. Cred ca acest citat din Poul Anderson exprima perfect starea psihica a romanilor:

    „Unjust treatment is apt to produce paranoia in the victim. Your race has outlived its oppressors, but not the reflexes they built into your society. Your canalised nervous system make you incapable of regarding anyone else as anything but a dangerous enemy.”

    … inca nu am trecut de mentalitatea „noi vs. ei”, si vor trece generatii pana cand se va schimba ceva. Iar singurele optiuni pentru a nu fi „osandit” de votul majoritatii sunt ori sa pleci intr-o alta comunitate, ori sa stai aici si sa incerci sa schimbi sistemul, incepand cu lupta in justitie si presa, apoi de ce nu implicarea politica – care nu trebuie neaparat sa insemne candidatura activa, dar macar lobby sau sponsorizarea taberei cu mai multa minte in excrescentele de pe umeri…

    Oricum mult succes in confruntarea cu sistemul, si daca va pot ajuta cu ceva just gimme a shout 😉

  5. CUM SCHIMBI LUCRUL ASTA ?
    Ma bucur ca ti-ai pus aceasta intrebare !Sunt convins ca procesand toate ideile tale si eventualele sugestii amicale vei gasi fara indoiala ca intotdeauna raspunsul optim.
    Intorcandu-va in California poate ca veti trai bine pana la adanci batraneti dar nu veti schimba desigur nimic din aceasta tara .
    Dar daca ramanand aici si unindu-va frateste capacitatile intelectuale si financiare veti infiinta cel putin o fundatie ,un institut sau de ce nu chiar o universitate veti avea nu numai posibilitatea sa demonstrati ca puteti produce o revolutie in sistem dar mai ales in mentalitatea romanilor saraci cu duhul si nevinovati ca dupa atatia ani de egalitarism comunist si-au pierdut complet busola si respectul pentru o ierarhie a valorilor.
    Daca Henri Coanda s-a intors la batranete obsedat de visul infiitarii Academiei Coanda-Academia inteligentei romanesti dar Ceausescu i-a interzis nu vad cine ar putea opri acum pe FRATII FRANCU sa preia si sa duca la bun sfarsit ideea ! Aici aveti sansa sa intrati in istoria neamului !
    Numele vostru pe frontispiciul unui institut n-ar fi deloc o dovada de trufie ci o garantie a competentei si performantei de mare succes . Coanda saracul era deja prea batran cand s-a intors dar voi doi slava Domnului aveti inca doua vieti inainte . Amin !

  6. well, legea era acolo demult (CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003).)

    art 127

    „(1)Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati.
    (2)În sensul prezentului titlu, activitatile economice cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.”

    posibil ca 2x pe an sa declanseze continuitatea, chiar si 1x pe an pt valori mari…

  7. „Sobolevschi a menţionat, însă, că persoanele fizice care vor fi obligate să plătească TVA pot deduce TVA de la stat pentru valoarea imobilelor sau terenurilor pe care le au pe stoc în prezent, dacă îşi transformă activitatea sub cadrul juridic al persoanelor juridice până când statul va face controlul tranzacţiilor.

    În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare conţine clauza privind posibilitatea ca în viitor tranzacţia să se supună cadrului legal de plată a TVA, cumpărătorul va fi cel obligat să plătească taxa.”

Dă-i un răspuns lui Catalin R. Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *