De ce nu merg la referendum
Încep cu o analogie imperfectă, dar care mă ajută să ilustrez de ce unele provocări trebuie refuzate. La jocurile de noroc, cea mai bună strategie este să nu joci. De exemplu, jocul de ruletă se desfășoară cu 37 de numere (în varianta europeană). 18 numere sunt roșii, 18 numere sunt negre, iar numărul 0 este verde. Cu un leu jucat pe numerele roșii poți câștiga doi lei, dar aceasta se întâmplă cu probabilitatea 18/37. Valoarea așteptată a câștigului pentru un leu este, așadar, 2 * 18/37 = 36/37 = 97,3 bani sau 97,3%. Pot fi jucate și alte combinații sau sume, dar toate au această valoare așteptată, de 97,3%. Pe termen scurt poți câștiga, poți să tragi un tun, dar pe termen lung valoarea așteptată nu minte: este sub 100%, deci cea mai bună strategie este să nu joci. Dacă cineva te lasă la intrarea cazinoului cu 1.000 de lei într-o seară și îți spune „vino mâine dimineață cu cât mai mulți bani”, cea mai bună strategie este să stai cuminte într-un colț până dimineață.
USL îmi propune pe 29 iulie un joc: vreau să-l demit pe Traian Băsescu sau nu? Iar cea mai bună strategie este să nu joc, pentru că referendumul este o capcană.
Se știe aproape sigur că peste 50% din voturile exprimate vor fi în favoarea demiterii (procentajele exacte depind de institutul de sondaj întrebat, căci majoritatea deformează statistica în scopul manipulării maselor). Ecuația devine, așadar, extrem de simplă: dacă peste 50% din alegătorii cu drept de vot vin la urne, Traian Băsescu va fi demis; altfel, va reveni la Cotroceni. De aici, strategia mea decurge în mod evident: pentru prima oară în viață, nu vreau ca votul meu să conteze.
Până aici am enumerat fapte matematice și hotărâri personale. Încerc să și argumentez.
1. Acestea nu sunt alegeri; acesta este un referendum.
Nu sunt un fan al lui Traian Băsescu. Sunt, însă, realist. În toate aspectele vieții încerc să analizez variantele și să o aleg pe cea mai bună. Dacă analiza e pe termen scurt sau lung, depinde de situație; important este că există o analiză. Altfel, sub impulsul momentului, oamenii tind să facă, să spună, să cumpere și să aleagă cele mai nesăbuite lucruri.
Dacă la alegerile prezidențiale din 2004 sau 2009 ar fi existat un candidat mai potrivit decât Traian Băsescu, l-aș fi votat. La parlamentarele din 2008 am petrecut o zi întreagă citind despre candidații din circumscripția mea (Statele Unite, pe atunci) și am ales candidați din partide diferite la Camera Deputaților și la Senat. În turul doi al alegerilor prezidențiale din 2000, întâmplarea a făcut să fiu prin aeroporturi, dar aș fi votat cu Iliescu, pentru că o analiză sumară spunea că era mai bun decât CV Tudor.
Problema cu referendumul din 29 iulie, care arată mârșăvia celor care l-au pus la cale, este că nu ni se pun în față doi candidați. Ni se cere să judecăm, la modul absolut, dacă Traian Băsescu este un președinte bun sau nu. Ni se distrage astfel atenția de la întrebarea complementară: dacă pleacă el, cine îi ia locul? Să continuăm cu Antonescu până în noiembrie și posibil încă 5 ani? Brrrr.
O întrebare pentru care nu am date ca să răspund este: cine finanțează campania electorală a lui Traian Băsescu? Zilele acestea orașul este împânzit de afișe pro-demitere. Cele anti-demitere sunt aproape inexistente. Senzația mea este că Traian Băsescu nu are o sursă de fonduri, ceea ce ar fi o altă diferență între alegeri și referendum. Dacă ar fi așa, ar fi o nouă încălcare a onoarei în acest joc nedrept.
Eu refuz să răspund când cineva mă întreabă „vrei să te împușc sau vrei să te spânzur?”, iar coala de hârtie are doar două căsuțe.
2. Nu vreau să fiu condus de Antonescu și de Ponta.
Nu am o antipatie fundamentală la adresa doctrinelor social-democrată și liberală. Am mai fost, și m-aș mai lăsa, condus după aceste principii. Probabil că, pus în fața definițiilor din manual, chiar aș înclina spre polul social-democrat al spectrului politic. Înțeleg ideile de dialog politic, de alternanța puterii, de voința majorității. Dar în nici un caz nu vreau ca Ponta, Antonescu și Voiculescu să aibă vreun dram de control asupra vieții mele.
Ponta este un plagiator de cea mai joasă speță. Un copil de gimnaziu își poate da seama că un procent semnificativ din lucrarea de doctorat a lui Ponta este copiată grosolan. În aceste condiții, Ponta a dizolvat comisia care a decis în favoarea plagiatului. Argumentul că a doua comisie a decis împotriva plagiatului este pueril (și laș, că tot se vântură acest cuvânt). Plagiatul se vede de pe Lună. Există documente elocvente pe Internet care compară lucrarea sa cu cea originală și subliniază bucățile comune.
Crin Antonescu se aliază cu partide care nu au nici în clin nici în mânecă cu doctrina liberală pentru a fi la putere. Dacă o persoană ar conviețui cu alta împotriva oricăror principii, i-am arunca cuvinte grele. De ce, când un partid face asta, se numește înțelepciune politică?
Eu am fost student la MIT, inginer software la Google, fondator al DEX online și refuz să legitimez prin vot un om care își bate joc de instituția cunoașterii și de nesfârșitele ore de trudă ale tuturor celor care înțeleg că rezultatele se obțin cu muncă și cu răbdare.
3. Traian Băsescu nu a fost acuzat de nimic grav.
Un președinte nu poate fi demis oricând vrea parlamentul. Românii au înghițit cu naivitate argumentul „peste jumătate din parlamentari vor să-l suspende pe Traian Băsescu, deci este democratic să-l suspendăm”. Este bine că ne-a intrat democrația în sânge, dar lucrurile nu stau așa.
Dacă USL a preluat majoritatea în parlament, bravo lor. Pot să dea legi care să reflecte orientarea lor politică (vorbesc de PSD, căci PNL și UDMR vor doar să fie la putere, chiar și cu prețul schimbării doctrinei). Dar președintele este o persoană separată în stat; este unul din multele mecanisme pe care statul de drept le face să se țină reciproc în șah. Miile de ani de istorie ne învață că puterea corupe. Puterea parlamentară nu este supremă și președintele are arme să controleze abuzurile de putere ale parlamentului, în special prin dreptul de a numi primul-ministru și dreptul de a cere reexaminarea unei legi înainte de a o promulga.
Tocmai de aceea, procedura de suspendare a președintelui este permisă de Constituție numai în cazul unor abuzuri grave. Că Traian Băsescu a jignit ici și colo o persoană sau o categorie socială, este stânjenitor, dar nu este un motiv pentru suspendare. Toate capetele de acuzare aduse lui par grave, dar sunt susținute de argumente frivole și episoade de importanță secundară.
Eu refuz să particip la o mascaradă de proces.
4. Nu schimbi regulile jocului în timpul jocului.
Pe timp de recesiune economică, popularitatea conducătorilor scade. Asta se știe de când lumea și a dus la alternarea puterilor în toate statele democratice, deci poate e un lucru normal, parte din felul omenirii de a merge înainte.
Însă, președintele a fost ales în 2009 pentru 5 ani. Cei care l-ar fi vrut pe Geoană președinte trebuie să accepte acest lucru, la fel cum și oponenții lui Iliescu și Constantinescu au acceptat că au pierdut (și, ehei!, ce-ar fi însemnat să iasă Raţiu președinte în 1990). Aceasta este regula jocului.
USL a făcut un lucru total lipsit de onoare. A stat la pândă, a așteptat punctul de minim al popularității lui Traian Băsescu și a lovit. A lovit rapid, încălcând în trei locuri Constituția (schimbarea fără un motiv întemeiat a avocatului poporului, restrângerea puterilor Curții Constituționale și suspendarea pentru motive frivole a președintelui). Parafrazându-l pe prietenul meu Bogdan, este ca și cum un boxer ar începe să-l lovească pe celălalt cu picioarele în mijlocul reprizei. După care ar spune, senin, „nu știu, domnu’ arbitru, e la podea, uite-l că e plin de sânge, și i-auzi spectatorii, le place și lor”.
Lui Traian Băsescu i s-a cerut imposibilul: să mențină o susținere de peste 50% în timpul unei recesiuni economice. Nu știu cine a reușit asta în toată istoria planetei. Eu refuz să fiu parte din această statistică irelevantă.
Eu refuz să cumpăr bilet la un meci de box cu picioarele.
5. Președintele nu este cel mai mare vinovat pentru starea țării.
Aici mă voi lansa în niște considerente destul de dure la adresa românilor în special și a oamenilor în general.
Românii cred cu naivitate în propaganda ieftină. Românii iau totul de bun. Românii nu se informează cu privire la raporturile de cauză și efect în chestiuni elementare de economie. Românii ignoră statistica și preferă să se ghideze după un caz particular (cum ar fi un afiș bine ticluit). Românii nu cunosc atribuțiile președintelui.
Multe sondaje arată că românii consideră că Traian Băsescu și-a făcut prost treaba. Tare aș fi vrut ca sondajul să conțină întrebări privind atribuțiile președintelui. Despre ce „treabă” este vorba? Lui Traian Băsescu i se pun în cârcă tăierea pensiilor, creșterea taxelor, exodul de creiere, războiul cu presa, rasismul, practic tot ce este rău în țară. Și eu cred că Traian Băsescu e de vină că eu mănânc ca porcul numai carne cu cartofi.
Oamenii sunt lacomi. Oamenii nu înțeleg cât de important este să nu fii dator nimănui. Oamenii sunt adesea ca niște copii care sparg o vază, apoi se întorc către fratele mai mare și spun „tu ai spart-o!”. Și, când lucrurile se împut, oamenii vor sânge.
Oamenii de peste tot, și românii printre ei, s-au împrumutat cât au putut atunci când băncile le-au dat bani pe tavă. Au ajuns să trăiască pe credit. De unde românii declarau la alb doar salariul minim pe economie, ca să nu plătească taxe, ajunseseră să declare la alb un salariu mai mare decât cel real, ca să poată lua și mai multe credite. Pentru că băncile sunt operate tot de oameni, s-au antrenat și ele în hora aceasta, emițând împrumuturi peste împrumuturi, fără acoperire.
În 2007, oamenii se uitau la tine ca la un nebun dacă le spuneai că nu e OK să trăiești pe credit, că nu e OK să faci afaceri cu 10% banii tăi și 90% banii băncilor sau ai prietenilor, că este bine să fii propriul tău stăpân, că prețurile caselor nu vor crește la infinit. În 2007, toată lumea juca la bursă și se credeau mari analiști financiari, pentru că aveau profit, când de fapt bursa în sine era în creștere și până și un cimpanzeu cumpărând și vânzând la întâmplare ar fi făcut profit. Traian Băsescu nu este de vină pentru lăcomia voastră.
Lucrurile nu au mers, nu aveau cum să meargă la infinit așa. Neșansa românilor și singura circumstanță atenuantă pe care le-o găsesc este că, proaspăt ieșiți din comunism, orbiți de mirajul capitalismului și fără instincte de conservare economică, au fost luați de mână de băncile vestice și prinși în acest joc piramidal. În 2009 a venit prima recesiune serioasă de după 1989, care pe români i-a devastat, pentru că prea puțini dintre noi eram pe picioarele noastre.
Eu îmi asum greșelile mele, nu le pun pe umerii președintelui Traian Băsescu.
6. O schimbare politică de această amploare desfășurată în numai 5 zile este o lovitură de stat.
Vorbeam de impulsul momentului; pentru chestiuni de organizare a statului, 5 zile sunt un simplu moment. Reacțiile externe dure de natură politică (politicieni de toate culorile și-au exprimat vehement alarmarea) și economică (leul este în cădere liberă) reflectă acest lucru. Cu cât miza este mai mare, cu atât schimbarea trebuie să fie mai lentă.
USL ignoră complet avertismentele Occidentului. Mai rău, ne tratează ca pe niște copii proști, spunându-ne că totul e sub control, că Europa și NATO au înțeles situația și sunt prieteni la cataramă cu Ponta, când o lectură pe diagonală a presei internaționale vădește tocmai opusul.
Eu refuz să dau dovezi Europei că românii se împacă ușor cu o lovitură de stat.
7. Nu Traian Băsescu este laș; USL sunt lași pentru că lovesc un om căzut.
USL asmute oamenii să iasă la vot, spunându-le că votul este marca democrației. Ei preîntâmpină orice încercare de a susține contrarul invocând argumentul suprem că cine nu iese la vot este laș. Dar nu este chiar așa.
Pentru motivele arătate mai sus, USL sunt adevărații lași. Ei încearcă să câștige un război fără să lupte în nicio bătălie. Au prins momentul oportun și l-au speculat din plin.
Eu îmi dovedesc bărbăția făcând lucruri bune pentru țară, nu înjunghiind oameni pe la spate.
8. Miza nu este demiterea președintelui, ci înăbușirea justiției.
Tot circul cu încălcările grave ale Constituției care au dus la suspendarea președintelui este praf în ochi. Adevărata intenție a USL este să înăbușe justiția română care, de bine, de rău, începuse să funcționeze. Adrian Năstase a fost primul; ar fi urmat Dan Voiculescu și alții.
Eu refuz să consfințesc imunitatea celor care au furat, indiferent de culoarea lor politică.
9. Mi-e frică de o guvernare care începe așa.
Nici nu am ajuns încă la referendum și deja Europa ne marginalizează și moneda națională se prăbușește. Chiar dacă efectele economice se vor estompa în timp, istoria acestor zile va sta mereu sub semnul abolirii instituțiilor statului de drept.
Mai ales, mi-e frică să descopăr că nația mea este compusă preponderent din oameni care își urmează dorința viscerală de a găsi un țap ispășitor, ca să se poată minți pe ei înșiși că altcineva este de vină pentru toate neajunsurile lor, cu legătură sau fără. Mi-e frică să aflu că nația mea renunță de bună voie la cadrul Constituției și al libertății. Mi-e frică să aflu că nația mea este atât de ușor de manipulat.
Chiar dacă referendumul este nevalidat, reacția apatică a societății românești mă scârbește și mă întristează. Ar fi trebuit să vedem un milion de oameni pe stradă, care să condamne palma peste ochi dată democrației în România. Au fost doar câteva zeci de mii, înșirați pe câteva zile, iar dintre ei, o bună parte erau chiar susținători ai evenimentelor.
Indiferent ce se va întâmpla, mă voi gândi îndelung și adânc dacă timpul meu mai merită cheltuit în slujba neamului românesc.
De ce nu merg la referendum Read More »