Rezoluția lunii aprilie: numai software liber

Nu dau rezoluții retroactive ca guvernele unor țări. 🙂 Mi-am pus planul în aplicare de la 1 aprilie, dar abia acum mi-am făcut timp să scriu despre asta.

În toată luna aprilie voi folosi exclusiv software liber, pe toate calculatoarele desktop și laptop la care am acces. Prin asta înțeleg că software-ul trebuie să fie disponibil sub o licență compatibilă cu GNU GPL.

În mare parte, făceam deja asta. Am renunțat la Windows și am trecut pe GNU/Linux încă din 2006. Dar ultimii pași sunt cei mai grei. A trebuit să renunț la următoarele programe:

  • Flash. Asta este de departe cea mai grea lovitură. Nu există alternative libere pentru Flash (există Gnash, dar are bube multe). YouTube încă mai merge parțial, căci unele filme merg în HTML5, dar cam atât. De exemplu, cam 50% din site-urile din România folosesc Flash (fără vreun motiv real) și deci acum le văd doar parțial.
  • World of Warcraft: e un joc care îmi place și acum, după 8 ani, chiar dacă mai puțin ca în prima zi. Dar o regulă e o regulă.
  • Alte jocuri noi și vechi pe care le jucam ocazional: Starcraft II, Sentinel, Colonization.
  • Driverul optimizat de Nvidia. Asta înseamnă că, dacă mă uit la filme pe calculator, vor merge ceva mai greu, căci folosesc driverele libere.

Deocamdată nu pot să zic că-mi lipsește ceva. În loc de jocuri, am reînceput să lucrez probleme de la Project Euler sau să recuperez din blogurile și revistele mele necitite.

M-am ocupat doar de calculatoarele personale ca să nu-mi fixez un obiectiv prea greu, dar mai sunt câteva capitole importante în viața mea unde folosesc încă software neliber. Poate în altă lună am să mă ocup și de ele:

  • Telefonul mobil. Din câte știu, nu există un telefon mobil cu adevărat liber. Spiritul software-ului liber este că utilizatorul trebuie să știe exact ce face echipamentul pe care-l folosește. Din acest motiv, nu ar trebui să am încredere nici în hardware. Or nu știu să existe un telefon cu hardware liber, adică cu specificații complete. Probabil o soluție parțială ar fi să iau un telefon cât mai vechi sau, cel puțin, să dezinstalez toate aplicațiile de pe telefonul meu care nu sunt libere.
  • Software as a Service (SaaS): asta înseamnă orice site web care procesează datele mele în numele meu – de exemplu, un cititor de bloguri sau un spreadsheet în Google Docs. Este o problemă spinoasă dacă un SaaS îmi respectă libertatea ca utilizator. În general, răspunsul este nu: eu nu pot ști ce face serverul cu datele mele, odată ce i le trimit. Există o mică clasă de servere care au adoptat licența Affero GPL, care înseamnă că utilizatorul poate studia codul-sursă al programelor care rulează pe server. La DEX online am adoptat Affero GPL, dar suntem o minoritate.
  • Centrul de media: Eu mă uit la filme și seriale printr-un mini-calculator (Acer-Veriton). Pentru ca filmele să fie redate bine și fără defecte, folosesc driverul grafic optimizat. Nu știu dacă s-ar mai vedea bine după ce comut la driverul liber, n-am încercat.

11 thoughts on “Rezoluția lunii aprilie: numai software liber”

  1. „Centrul de media: Eu mă uit la filme și seriale printr-un mini-calculator (Acer-Veriton). Pentru ca filmele să fie redate bine și fără defecte, folosesc driverul grafic optimizat. Nu știu dacă s-ar mai vedea bine după ce comut la driverul liber, n-am încercat.”

    Soluția aici este destul de simplă: folosește hardware produs integral de Intel. Plăcile lor de rețea, wireless și video sunt de departe cele mai bine suportate în Linux (deși nu fără gama lor de probleme, dar asta e specific fiecărei firme). Eu am trecut toate calculatoarele „non-workstation” din casă pe platformă SandyBridge sau IvyBridge cu placa integrată, și merge fain în Linux (inclusiv 1080p cu bitrate înalt).

    Acum, dacă vrei jocuri nu prea sunt opțiuni – e mare minune să găsești unele care au client nativ pentru altceva decât Win sau console – dar din punct de vedere etic eu am cam ajuns la concluzia că nu vor apărea niciodată jocuri de calitate produse in formă „open-source”. E nevoie de un nivel de egoism, nebunie și obsesie în crearea unui joc bun care nu poate izvorî dintr-un sistem „designed by committee”. Dar cele indie, chiar dacă „proprietare” din colecții gen Humble Bundle nu m-au dezamăgit prin inovații, și mi se pare perfect ok să plătesc pentru ele – spre deosebire de cele produse de EA de pildă.

    Mai rămâne un ghimpe totuși – ce te faci cu toate firmware-urile care există peste tot, de la procesor la placa de rețea, și care sunt aproape în unanimitate teribil de „închise”, și capabile de mari nesimțiri – vezi „Secure Boot”… În cadrul Debian a fost o discuție de amploare acum ceva timp care a rezultat în scoaterea multor firmware-uri în afara kernel-ului, dar problema e departe de a fi rezolvată din moment ce fără ele nu pea poți folosi nimic de pe piață :-/ E o zonă de urmărit (și susținut pe cât posibil) în viitor:
    Open-source hardware

  2. Cătălin, tocmai am avut o realizare și sunt curios dacă mă înșel sau nu.

    Dacă treaba asta cu software liber este o chestie principială de acces liber la a modifica ceea ce este în proprietatea ta… de ce nu se aplică și la toate celelalte lucruri din viață?

    N-ar trebui să renunți și la TV, frigider, aspirator, și cam orice alt echipament electronic de la tine din casă pentru că nu ai acces la el să îl modifici cum îți dorești?

    Mai mult, nu ar trebui să nu mai mănânci în restaurante decât dacă te lasă să ai acces la cum prepară mâncarea și să îți permită, dacă dorești, să modifici rețeta?

  3. Vivi, mă faci să mă gândesc de dimineață. 🙂

    Separația între calculatoare și obiectele care nu sunt calculatoare nu mai este foarte clară. Dacă îmi cumpăr o masă sau un scaun, clar le pot modifica oricum vreau (ipotetic, în cazul meu).

    Pe măsură ce apar circuite și software, apar și două probleme: (1) nu am, de obicei, specificații pentru hardware, nici acces la software și (2) trebuie să semnez o licență draconică pentru software-ul folosit.

    Eu socotesc că un aparat este un calculator dacă (1) este o problemă stringentă, respectiv dacă aparatul își face des update-uri la software, dar eu nu am acces la acest proces. După acest criteriu, un frigider nu este cu adevărat un calculator, sau eu nu am văzut încă un frigider care să ceară firmware upgrade. În plus, nu am semnat o licență că nu mă voi amesteca în software (să zicem în cel care controlează motorul). Dacă sunt nebun, pot să caut circuitul și să-l programez sau să-l înlocuiesc. Tot aici se încadrează, mai interesant, automobilele, care folosesc mult mai mult software (dar nu cred că am semnat o licență pentru mașina mea).

    Gătitul nu are un scop pur practic (decât la cele mai jegoase spelunci. 🙂 ). Gătitul este artă, căci gustul este o experiență subiectivă. De aceea, nu este garantat că zece bucătari pot face un fel mai reușit decât unul singur. De asemenea, nu-mi doresc să personalizez toate mâncărurile, după cum nu-mi doresc ca toate cărțile să se termine așa cum vreau eu. Ocazional mai adaug sare și sunt mulțumit cu nivelul ăsta de control („configurare”).

    În fine (și scuze pentru lungime), există calculatoare unde respectarea libertății mele nu ajunge să fie o problemă. Un TV este 100% calculator (cu un ecran ceva mai mare). Dar n-am auzit pe nimeni să se plângă vreodată că TV-ul nu îi respectă libertatea. Poate doar dacă folosești intens funcțiile de vizualizare poze, conectare la Internet, messenger etc. Dacă va ajunge o problemă, îmi voi lua un TV tuner și un monitor uriaș.

  4. Întrebarea dumneavoastră este despre copyright și n-are nicio legătură cu discuția de până acum, care este despre patente software și despre licențe de utilizare a lui. Este important să înțelegeți diferența dintre cele două, altfel lumea ar putea să creadă că trollați.

    Un al doilea motiv pentru care sunteți paralel cu discuția de până acum este că vorbiți de legalitate acolo unde noi vorbim despre moralitate. Vă pot enumera multe lucruri perfect morale care sunt ilegale (prostituția, drogurile ușoare, descărcarea de filme) și lucruri profund imorale care sunt legale pe majoritatea planetei (pedeapsa cu moartea, supravegherea în masă a populației, conflictele de interese între stat și bănci).

  5. Înțeleg că nu ai semnat o licență pentru frigider și dacă vrei să faci reverse engineering ai legal voie.

    Încercam să îmi dau seama dacă problema este doar licența, sau și accesul la codul sursă original. În cazul frigiderului, asta ar însemna să nu cumperi decât frigidere care îți oferă și planul exact al circuitelor pentru ca tu să nu trebuiască să faci reverse engineering când vrei să îl modifici.

    Mi se pare că GPL merge până la a cere acces la codul sursă pentru a modifica și redistribui ușor chestii, pe când frigiderul tău nu are asta.

    Asta ar înseamna că ar trebui să fii confortabil cu software care dacă îl bagi în assembler îl poți modifica, care nu te obligă prin licență să nu faci asta, dar nici nu îți dă acces la codul sursă.

  6. Televizorul meu (Samsung) este conectat la rețea (pt youtube) și face automat update-uri fără a le putea da cancel. Uneori trebuie să aștept să se termine update la alt program decât doresc să accesez. Mă gândesc cu groază că la un moment dat, din eroare umană sau intenție, toate televizoarele conectate ar putea fi făcute ireparabil nefuncționale (bricked). Este valabil și pentru telefoane.

    Moralitatea prostituției nu este un exemplu foarte bun zic eu, este „highly debatable”, depinde foarte mult în ce tip de morală faci evaluarea, religiile clasice nu prea o tolerează.

  7. Nu știu, tocmai asta e. 🙂 Probabil că nimic intenționat, adică nu cred că Blizzard culege date de pe calculatorul meu. Dar întrebarea e ce buguri au de care nu știu nici ei. Doi la mână, nu știu cum ar putea fi îmbunătățit SC2 dacă ar fi software liber. Totuși, nu m-aș mira să apară niște pluginuri trăsnet.

    Jocurile sunt o nișă aparte, căci nu le putem substitui. Dacă renunț la MS Office, trec la LibreOffice. Dar SC2 este unic în felul său, căci jocurile nu sunt utilitare, ci sunt pe jumătate artă. De aceea, am luat decizia să continui să joc SC2 și altele care s-au prins de mine, dar să nu mai adaug altele nelibere pe viitor.

Dă-i un răspuns lui Cătălin Frâncu Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *