Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că refuzul accesului la educație pe criterii de vîrstă este o discriminare. Concret, Ministerul Pseudoeducației procedează discriminatoriu cînd îi refuză accesul în clasa pregătitoare unui copil născut cu trei zile prea tîrziu față de o limită de vîrstă aberantă.
Colegiul Director hotărăște:
Se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare directă conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) și (2) din O.G. 137/2000, republicată;
Sancționarea părții reclamate Ministerul Educației prin reprezentant legal cu avertisment contravențional, potrivit art. 5 alin. (2) și art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
Recomandare cu privire la modificarea prevederii discriminatorii precum și monitorizare în vederea schimbării pe o perioadă de 2 luni;
Pentru noi ca părinți vestea vine prea tîrziu. Copilul este deja în al doilea an la o școală pe sistem britanic, o școală care l-a primit cu brațele deschise, nu doar pe el în mod excepțional ci pe mulți alții de vîrsta lui. O școală care face parte dintr-un sistem care apreciază importanța educației timpurii și susținute.
Dacă am fi stat la mila statului român – și, din păcate, sînt atîția români care nu au altă soluție –, atunci fiul nostru abia acum s-ar afla la începutul clasei zero, desenînd bastonașe și comparînd grămezi de mere. În loc de asta, el citește și scrie fluent într-o limbă străină, face adunări și scăderi pe trei cifre, a învățat majoritatea tablei înmulțirii. Din nou, nu doar el, ci toată clasa lui. Tot ce trebuie pentru asta este ca statul să nu intre cu bocancii peste cuvîntul unor părinți care știu exact ce poate și ce nu poate să facă fiul lor, pentru că ei l-au învățat toate acestea în zecile de mii de ore petrecute împreună.
Toate aceste lucruri le tot spun de peste un an și jumătate. În acest răstimp m-a șocat nu atît indiferența statului român cît răspunsul ostil, superior și rupt de realitate al compatrioților mei. Din acel șoc a provenit și despărțirea mea de proiectul dexonline.
Mă aștept ca Ministerul Pseudoeducației să invoce scuza că el nu face decît să aplice legea. Articolul 29 din răposata Lege a educației condiționează accesul la educație de vîrsta de șase ani. Există alte legi care contrazic Articolul 29 în literă și în spirit, dar buldozerul pus pe desființarea educației le-a ignorat pe acestea pentru a se crampona obsesiv de Articolul 29. Poate că decizia unanimă a CNCD va pune Ministerul pe gînduri. Poate Ministerul-artizan al noii Legi a educației va corecta măcar acolo (în Articolul 31) discriminarea tot mai greu de măturat sub covor. Altfel, va rămîne doar cohorta de miniștri umili, aserviți plagiatorilor, conțopiști ai unei legi care rescrie totul fără să modifice nimic, o lege tiranică căreia nu-i datorăm supunere.
Decizia CNCD vine ca o palidă consolare, de doi bani speranță că, poate, România își va recăpăta respectul pentru educație. Data viitoare cînd un monstru va pretinde, bazîndu-se pe nimic, că știe mai bine decît mine cîtă educație îi trebuie fiului meu, îi voi putea arăta dovada că alți oameni mai luminați decît noi au o opinie diferită de a lui. Și poate, în 20-30 de ani, nepoții mei nu vor mai sta la mila unui stat în colaps și a unei societăți antiintelectuale pentru a-și căpăta educația, o educație care ne definește ca Homo sapiens.
G4Media a publicat recent o dezbatere privind vîrsta potrivită pentru începerea școlii. Acesta este un subiect care mă preocupă. Prin grija Statului Român în colaps, m-am văzut obligat să devin expert în materie, căci Statul Român în colaps i-a interzis fiului meu, absolvent de trei ani de grădiniță, să meargă la școală.
Articolul pune prea mult preț pe aspectul juridic și pe opinia unui psiholog care măsoară cu micrometrul, face semn cu creta, apoi taie cu toporul. Este inadmisibil să încadrăm toți copiii într-o statistică și să-i admitem sau respingem la școală în funcție de o diferență de un minut la data nașterii, fără să-i vedem vreodată la față. Psihologul ignoră cu seninătate variațiile enorme de la caz la caz. Articolul citează judecători și psihologi, dar ignoră opinia părinților, a oamenilor care au petrecut cu copilul fiecare secundă din viața sa.
Dar, pînă la urmă, articolul este scris pentru cititori. Într-o țară de oameni inteligenți (doar) emoțional, sigur că contează doar inteligența emoțională a copilului. Nu neg că în viață este important să-ți cunoști emoțional semenii, să intuiești de la care poți lua bani cu împrumut fără să-i dai înapoi, cine va continua să te țină angajat deși tu nu-ți faci treaba, cum să ceri totul de la partenerul de relație fără să dai nimic înapoi etc. (Pentru oamenii care n-au nici măcar inteligență emoțională: acesta a fost sarcasm.) Dar ce ne facem cu copiii care dau semne de inteligență reală? În familia noastră, copiii dați devreme la școală au ajuns departe, au făcut facultăți de top, au avut cariere de top. Văzînd că cel mic pare să urmeze aceleași stadii, mă întreb: Cu cine aș putea vorbi care să nu-mi servească aceleași fabule obosite că „copilul de 5 ani se va pierde între cei de 7 ani?”.
Articolul mă menționează cu prenume și nume. Iar primul comentariu m-a călcat pe nervi, pentru că l-am mai auzit de cîteva zeci de ori. Am dorit să-mi exprim dreptul la replică, așa că am trimis comentariul de mai jos. G4Media nu a publicat niciodată comentariul. Bănuiesc că li s-a părut prea vehement. Dar vehemența este reacția corectă cînd Statul Român în colaps maltratează copiii în asentimentul unei națiuni întregi. Națiune pentru care am muncit 20 de ani (și singurul lucru care NU mi-a folosit în această muncă a fost inteligența emoțională).
@Redacția: Secțiunea „Argumente pro și contra” conține doar argumente contra. Argumentul domnului psiholog „există o lege” denotă o gîndire feudală. Au existat legi care le-au interzis unor categorii de oameni să fie liberi sau să voteze. Ce facem, ne cramponăm și de acelea? Avem nevoie de arbitrul rațiunii ca să putem schimba o lege care mutilează copiii.
Studiul Eurydice și captura de ecran par pur și simplu greșite. România are un mare „5” trecut în dreptul ei, ceea ce este incorect. Școala nu primește decît copiii care au împlinit 6 ani, iar pentru a reduce pragul la 5 ani și 9 luni este nevoie de aprobarea unui for care și-a dovedit în repetate rînduri incompetența. Deci da, România este cu un an în urma lumii civilizate. Ne dăm copiii la școală cu un an mai tîrziu decît pe noi înșine, în condițiile în care materia s-a subțiat, iar IQ-ul crește cu 3 puncte pe generație (Efectul Flynn).
Apoi, argumentul „un copil va ajunge să fie în clasă cu alții cu 2 ani mai mari” este răsturnat în cap. Trebuie să ne fie milă de toți ceilalți, care sînt schingiuiți intelectual, puși să facă la 7 ani ce poate altul să facă la 5. Nu putem ca în numele bullyingului să ignorăm complet dezvoltarea intelectuală.
Nu în ultimul rînd, părerismul dăunează grav discursului științific. Toți acei sute de copii pe an care, din 2012, au reușit să intre mai devreme la școală, au acum 17-16-15 ani. A făcut cineva vreun studiu pe ei? Au ajuns toți niște narcomani ratați? Sau, mai degrabă, sînt oameni perfect normali? În absența datelor, recurgem doar la opinii bazate pe nimic.
@Anida: Îmi permit să traduc în românește monstruozitățile pe care le-ați spus.
Cred că știu ce îi trebuie unui copil pe care nu l-am văzut niciodată, mai bine decît știu părinții care au petrecut fiecare oră din fiecare zi cu el, care l-au învățat să citească și să socotească de la 5 ani.
Pentru mine școala a fost o corvoadă, care se exclude reciproc cu trăirea copilăriei, și deci știu 100% că așa este pentru toți copiii.
Cred că nu sîntem datori să ne înarmăm cu nimic pentru ziua de mîine și să ne încurajăm copiii să procedeze la fel. Tot ce contează, la sfîrșitul zilei, e că ne-am trăit bine copilăria.
Dumneavoastră, și alți oameni ca dumneavoastră, sînteți motivul pentru care am plecat de la proiectul dexonline. Am avut zeci de astfel de conversații cu oameni al căror vot este egal cu al meu. Și mi-am dat seama că înot împotriva curentului. Că România nu își dorește să fie educată. Că conducătorii României nu sînt o aberație, ci funcționează fix în asentimentul populației. Dar, după 20 de ani de muncă în folosul românilor, nu mai pot munci nici măcar o oră cu conștiința curată, spre serviciul unor monștri care apoi îmi explică cu emfază și superioritate de ce copilul meu nu are nevoie de educație.
Uneori mă întreb dacă am procedat bine că am spus Adio, dexonline. Dar destul de repede viața îmi arată că da, am procedat bine.
Subliniez cîteva nuanțe care poate v-au scăpat și adaug cîteva amănunte pe care poate nu le știți.
dexonline este dator să-și închidă site-ul. Dar de ce numai azi? Ticăloși există în toate zilele. Putem noi ști în ce zi și pentru ce scop cineva va folosi unealta noastră în scopuri incorecte? Mai bine să închidem site-ul permanent.
dexonline este vinovat că pe lume există oameni răi. Ar trebui interzise și cuțitele, și rușine producătorilor de tacîmuri că se fac complici cu criminalii.
dexonline face mulți bani din accesări. Nu e clar cum, avînd în vedere că, de peste patru ani dexonline a renunțat la reclame. Poate-mi spuneți și mie cum facem bani și cîți, ca să nu mai vin cu bani de acasă pentru dexonline (da, dexonline merge în pierdere de patru ani de zile și eu, deși am plecat de la dexonline, continui să vin cu bani de acasă).
Aceștia sînt oamenii pentru care am muncit douăzeci de ani. Și de la care am căutat ajutor cînd a venit vremea să cer ceva de la Statul Român. Și care, în loc de ajutor, și-au luat din timpul lor ca să-mi scrie sfătos că de fapt eu sînt prost și că ei știu mai bine ce-i trebuie copilului meu. Aceasta este România: o țară de monștri cu opinii bazate pe nimic.
Știu, o atitudine pozitivă ar fi că boul ăsta este minoritar. Este un dobitoc oarecare de pe Internet. Și chiar dacă ar fi majoritar, noi trebuie să continuăm să facem binele, să construim ceva durabil și, ușor-ușor, să înclinăm balanța înspre rațiune și solidaritate. Dar eu nu mai pot să am acest punct de vedere. Eu suspectez că atitudinea lui este majoritară. Nu mai pot să construiesc proiecte pentru mase ca să aflu, după 20 de ani, că beneficiarii muncii mele sînt niște imbecili militanți. Și că douăzeci de ani neplătiți din viața mea și a întregii echipe nu au schimbat nimic, nu au înclinat nicio balanță.
De aceea m-am întors la educație. La oameni pe care pot să-i văd la față. La oameni pe care încă mai am o șansă să-i influențez în bine.
Aseară am stat de vorbă cu Gabriel Voicescu la emisiunea sa săptămînală, Cuvinte și Cafea. Am împărțit scena cu scriitoarea și psihologa Consuela Banciu și cu soprana Maria Ungheanu. Ne-am distrat copios și am învățat cîte ceva. Poate vă place și vouă!
Tocmai am trimis această cerere de informare la STS. Vă anunț ce răspund. 🙂
Bună ziua,
În baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, doresc să primesc o copie a codului-sursă pentru aplicația Check DCC pentru scanarea certificatelor Covid-19.
Doresc ca informațiile să îmi fie furnizate prin e-mail la adresa cata@francu.com.
Precizez că sînt inginer software și doresc să studiez codul-sursă pentru a mă asigura că face doar operațiile necesare (validarea certificatelor) și nimic altceva, în special că nu transmite nicăieri informații despre ce persoană a fost la ce adresă IP la ce moment în timp.
Vă mulțumesc, Cătălin-Andrei Frâncu
De ce este relevant: Aplicația oficială pentru scanarea certificatelor în mall-uri, restaurante, hoteluri etc. este Check DCC, o aplicație neliberă în sensul libertății software (adică al cărei cod-sursă nu este publicat). Asta înseamnă că trebuie să ne punem încrederea în dezvoltator (STS – Serviciul de Telecomunicații Speciale) că aplicația face doar ceea ce promite și nimic insidios.
Ce promite să facă aplicația? Să scaneze un certificat Covid și să confirme sau infirme validitatea certificatului. Atît este suficient pentru ca gazda să aibă încredere că i-am prezentat un certificat valid. (Rămîne întrebarea de ce nu i-aș putea prezenta un certificat descărcat de pe Internet, dar validarea identității este o altă discuție).
Ce lucru insidios ar putea să facă aplicația? Avînd în vedere că printre permisiunile necesare este accesul deplin la rețea, ar putea face orice. De exemplu, să trimită la compania-mamă (STS) informația că eu am fost la o adresă IP anume într-o zi anume, la o oră anume. Din adresa IP, dacă este o adresă de cablu / fibră optică (de exemplu wifi-ul restaurantului), se poate afla destul de ușor adresa fizică. Iar STS ar putea să stocheze aceste informații pentru o durată și un scop nedeterminate.
Există și varianta candidă, în care aplicația nu trimite nimic prin rețea, sau în care aplicația trimite aceste date strict pentru validare, validarea se face pe serverul STS, iar STS nu stochează nimic. Din păcate, aceasta este problema cu software-ul neliber: el face un apel la încredere care pur și simplu nu ar fi necesar dacă am folosi software liber.
Recent am participat la un podcast realizat de SpotMedia. Am discutat despre digitalizare, cu bune și cu rele, și am atins un pic și subiectul educației. Mie îmi place rezultatul și am apreciat mult felul în care realizatorul a condus discuția.
Ieri am avut plăcerea să fiu invitatul lui Alin Popescu într-un episod al podcastului său despre tehnologie. Am discutat despre problemele pe care le naște sau, dimpotrivă, le rezolvă tehnologia în societatea de azi. Mi s-a părut un subiect interesant, desigur prea vast pentru cele 45 de minute ale podcastului, dar cred că a ieșit bine.
Am început să scriu o serie de povestiri despre experiența mea de creștin ortodox. Partea voluntară a acestei experiențe a durat 23 de ani, la care aș mai adăuga vreo 10 ani anteriori, ai copilăriei, în care pur și simplu credeam și făceam ceea ce vedeam la oamenii din jur.
Voi scrie pe Medium, nu pe acest blog, pentru că acolo aș putea avea mai mult de cinci cititori. 🙂 Vreau să scriu bilingv (îmi traduc toate povestirile și în engleză), iar acest blog aș vrea să rămînă în limba română. În plus, intenția cu care încep aceste scrieri este să-i ajut pe alții să iasă dintr-o situație similară sau să-și scoată prietenii din ea. De aceea, cred că aceste opinii, deși pornesc de la experiențe personale, nu-și au locul pe un blog strict autobiografic.
Deocamdată am două capitole:
Vine un preot (Cum să faci un adolescent să creadă în minuni la comandă)
Preambul: voi folosi termenul persoană ca să mă refer la ceea ce legea numește persoană fizică. Mi s-a părut dintotdeauna o nomenclatură tembelă. Sînt persoană, deci evident că sînt și fizic. Comasarea noțiunilor de persoană, firmă, asociație etc. sub termenul-umbrelă persoană creează confuzie și induce noțiuni greșite (cum ar fi aceea că firmele pot avea drepturi umane).
Nu prea îmi stă în fire să scriu how-to-uri, dar ăsta pare util. Codul Muncii le permite persoanelor să angajeze alte persoane. Nu este nevoie de firmă sau de PFA. Nici nu este foarte greu; se rezolvă din două drumuri + niște formulare de completat. Puteți face totul într-o dimineață. Doar că procesul este prost documentat. Sper ca acest rezumat să vă fie de folos. Precizez că nu îl voi ține la zi cu modificările ulterioare din lege.
1. Pune-te de acord cu angajatul asupra detaliilor contractului
Pare de la sine înțeles, dar e mai bine să puneți pe hîrtie și cele mai evidente detalii, pentru că oamenii au noțiuni foarte diferite despre ce este evident. 🙂 Vorbiți despre salariul net și brut, concedii, numărul de ore, natura muncii. Eventual elaborați și o fișă a postului. Vei avea nevoie de codul COR pentru funcția în cauză.
2. Descarcă, adaptează și semnează contractul de muncă
O căutare pe Google după [contract individual de muncă] dă rezultate promițătoare. Presupun că orice vine de pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă este suficient. Eventual vorbiți cu un contabil pentru detalii. De exemplu, eu am folosit un model care include și hărțuielile cerințele GDPR. Semnați contractul cu începere peste 3-4 zile lucrătoare, ca să ai timp să faci drumurile descrise mai jos. Probabil este primul contract pe care îl semnezi ca angajator anul acesta, deci dă-i numărul 1/2020.
3. Instalează programul Revisal și generează registrul în format .rvs
Programul Revisal permite introducerea în format electronic a datelor contractului de muncă de mai sus: datele de identificare ale tale și ale angajatului, data începerii și durata contractului, codul COR etc.
Modul în care statul român a înțeles să digitizeze acest aspect este unul absolut tiranic, din punctul meu de vedere ca adept al software-ului liber. Revisal este un program neliber care rulează doar sub Windows. Ambele, Revisal și Windows, sînt programe pe care le rulezi pe încredere, fără să ai acces la codul-sursă. Revisal este făcut de Teamnet, firma unui fugar șantajist mituitor și spălător de bani. Și nu știu dacă mai există un alt mod de a înregistra un contract de muncă. Dar în fine.
În Revisal, generează un registru. În acel registru adaugă-te pe tine ca angajator, adaugă-l pe angajatul tău ca salariat și introdu datele contractului individual de muncă proaspăt semnat. Apoi salvează acest registru. Vei obține un fișier cu nume de forma P.F.Nume-Prenume.CNP.Dată-Oră.rvs.
Pune fișierul pe un stick USB (sau pe două, pentru siguranță). Astfel îl vei duce la ITM. Stickul îl vei primi înapoi.
4. Mergi la ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă)
Pentru București, mergi la sediul din O. Goga nr. 2 (intrarea este pe jos, dinspre Splai). Ia cu tine:
mi-au mai cerut și o împuternicire (pentru mine însumi…) pentru depunerea registrului în format electronic; nu aveam la mine, dar mi-a dat funcționara un formular;
eu am luat și contractul de muncă și o copie după buletinul angajatului, dar nu mi le-au cerut.
Funcționarul va importa acel fișier .rvs în registrul oficial și îți va da, pe loc, o parolă cu care vei putea accesa sistemul pentru modificări ulterioare (numele de utilizator este CNP-ul tău). Contul meu era deja activ cînd am ajuns acasă.
5. Fă un screenshot 🙂
Următorul pas este să mergi la ANAF ca să te înregistrezi ca angajator-persoană. Dar acolo îți va trebui dovada că ai înregistrat contractul, prin Revisal, la ITM. Cum faci această dovadă? Cu un screenshot (captură de ecran). Te-ai prins? Facem totul digital, apoi tipărim, scanăm, tipărim din nou și mai scanăm de vreo cinci ori, pentru că așa funcționează digitalizarea instituțiilor statului.
Așadar, intră în sistemul centralizat (care se numește Reges, nu Revisal, pentru maximum de confuzie) și capturează niște imagini cît de cît relevante. Eu am făcut o captură cu secțiunea „Istoric preluări” și una cu contractul de muncă expandat:
O divagație, în caz că și vouă vi se pare ciudat sistemul. Da, este un sistem ticălos, gîndit pentru dublarea sifonării fondurilor. În loc să existe doar un sistem centralizat (Reges), mai există și un sistem-client (Revisal), care este neliber și merge doar pe Windows. În Revisal doar bagi niște nume și numere, iar el generează un fișier eminamente text.
6. Completează formularul 020 (de două ori)
Cererea de înregistrare ca angajator-persoană se face cu formularul 020. Completează-l de două ori, pentru că a început deja să-ți placă, recunoaște. Miniinstrucțiuni:
Bifează punctul I.1 (declarație de înregistrare fiscală).
Completează toată secțiunea II.
La II.1., codul de identificare fiscală este CNP-ul tău.
Lasă gol la II.1.1 (nu este cazul de TVA).
(Probabil) lasă goală secțiunea III, dacă mergi tu însuți/însăți.
Bifează punctul IV.2 (angajator).
Completează punctul IV.6 cu data începerii contractului.
Sari secțiunea V.1. (nu este cazul de TVA).
Bifează (probabil) V.2.1.1 (taxare lunară).
Completează 2.2.1, 2.3.1, 2.4.1, 2.5.1 (luare în evidență cu data începerii contractului).
Semnează și datează.
7. Mergi la ANAF
Mergi la ANAF-ul de care aparții (eu am fost la Sectorul 1, care este convenabil amplasat în afara Bucureștiului, cu acces pe sub un pod, ca să economisească chirie pe timpul contribuabililor și, astfel, să le rămînă mai mulți bani pentru donat la catedrale). Îți vor trebui:
buletinul tău și o copie;
formularul 020 completat în două exemplare;
contractul de muncă și o copie;
captura/capturile de ecran din Reges.
Vei primi de la registratură o copie vizată a formularului 020.
Felicitări! Te-ai zbătut mult, dar acum ai dreptul de a-i da bani statului.
8. Lunar, generează statul de salarii
Iată modelul meu de stat de salarii (sursa LibreOffice și PDF-ul rezultat).
Poți folosi un calculator de salarii ca să calculezi toate taxele de plătit. Sînt o sumedenie pe Internet, eu l-am folosit pe acesta.
Dacă contractul nu începe la 1 ale lunii, atunci prima lună va fi plătită și taxată parțial. Folosește un calculator care să știe să țină cont de asta, de exemplu acesta. Tot în acest caz, poate apărea o deducere personală (cred că în situația în care salariul brut parțial scade sub minimul pe economie).
Consultă-te cu un contabil, lunar sau măcar o dată la început. Pot apărea atîtea și atîtea situații speciale, de exemplu dacă angajatul tău mai are și altă slujbă. În plus, taxele și plafoanele pot varia în timp.
9. Lunar, plătește taxele
Pe baza statului de salarii, trebuie să completezi declarația 112. Eu colaborez cu un contabil care o generează cu un program (nu știu detalii) și o și depune electronic. Mie îmi revine doar plăcerea de a face două plăți în două conturi bancare separate:
CAS + CASS + impozitul pe venit într-un cont;
contribuția asiguratorie pentru muncă în celălalt.
Conturile IBAN țin de județul sau sectorul de domciliu. În cazul meu (Sectorul 1) folosesc RO14TREZ7015503XXXXXXXXX pentru CAS + CASS + impozit și RO54TREZ70120A470300XXXX pentru contribuția angajatorului. Important: atît la detaliile pentru tranzacție, cît și la datele despre beneficiar trebuie să pui CNP-ul tău. Eu am presupus că, fiind vorba despre beneficiar, trebuie să pun CIF-ul Trezoreriei Sectorului 1 și din cauza asta mi se tot întorceau banii înapoi. Am mers la ANAF ca să aflu că asta era problema. Aparent, în mintea lor beneficiarul acelor plăți sînt eu. Ce-i drept, este un mare beneficiu și privilegiu să-i poți da bani statului român.
BONUS: Înregistrează-te în SPV (Spațiul Privat Virtual)
Dacă tot mergi la ANAF, poți face și asta, cu scopul de a putea coresponda cu ANAF fără a mai merge la sediu. Eu de-abia m-am înscris, deci nu pot încă judeca dacă e folositor sau nu.
Înainte de a merge, vizitează pagina de înregistrare. Dă click pe Înregistrare cu parolă și introdu-ți datele. La Tipul de aprobare, selectează Aprobare la ghișeu. Vei primi un număr de confirmare prin email, introdu-l și pe acela. La final, vei primi o confirmare a datelor tale și un număr de înregistrare.
Tipărește acea pagină. Cu ea, cu buletinul și cu o copie după buletin te poți înregistra în SPV, tot la ANAF-ul de care aparții.
Mie mi s-a activat contul în aceeași zi. Momentan n-am nimic în el. 🙂
Săptămîna asta am mutat programul meu de antișah de pe FICS pe Lichess. Contul lui este @NilatacBot și are și un frate mai mic, @CatNail, gîndit ca partener pentru jucătorii de nivel mediu.
Pe FICS cele două programe au fost active din 2002 și respectiv 2003. CatNail în particular a jucat peste 1.200.000 de partide, o medie de 200 pe zi. Și eu, și ele am fost pe FICS în perioada sa de glorie. Dar anii au trecut, iar FICS a devenit desuet (cel puțin după opinia mea și pentru necesitățile mele). Îmi doresc un site unde să pot vedea ușor toate partidele mele și ale programelor, să pot analiza partidele, să le arăt prietenilor mei toate acestea lucruri cu un simplu link. Pe Freechess trebuia să instalezi un client software ca să ai acces la informațiile acestea.
Lichess oferă toate lucrurile astea și, în plus, este gratuit și software liber. Și este făcut de francezi, deci știm că este bun. 🙂 Poate ne vedem pe acolo?
