Tenor, caut corală (încă)

Iar se-apropie iarna și-am zis să mai încerc o dată. Dacă cunoașteți vreo formație corală (4-8-12 oameni) de care să mă pot lipi, dați-mi vă rog de veste. Colindele sunt primul motiv care îmi vine în minte, dar sunt disponibil cu orice alte ocazii. Am studiat ceva muzică, am luat pe vremuri la MIT patru cursuri de teoria și de istoria muzicii și am cântat în strană și în cor la bisericile din State unde am mers. Mă descurc ok cam cu orice partitură, mai ales dacă am timp să o studiez un pic. Am și tehnoredactat unele dintre partiturile care mi-au trecut pe sub ochi, aici, aici și aici.

10 thoughts on “Tenor, caut corală (încă)”

  1. probabil ai vrut sa zici „am cantat in strana”. sterge comentariul meu si corecteaza. O sa intreb azi la biserica pe preot, el canta intr-un cor cunoscut (cica).
    mama

  2. Poate e un pic offtopic, dar tare m-ar interesa parerea unui informatician despre muzica, poate ai dispozitia sa faci un post pe tema asta.

    Eu am studiat putin fenomenul (desi nu stiu sa cant ca lumea la nimic).

    Intebarea pe care mi-o pun este cat de suficienta este gama temperata cu 12 sunete (din care alegi 8 in functie de gama) ca sa modelezi orice melodie. Stiu ca la instrumente netemperate (vioara) se fac compozitii si la sfert de semiton.

    Ce am aflat eu am pus
    aici
    . Am fost lenes si am pus .doc, shame on me.

  3. Nici eu nu (prea) când la instrumente, nu m-ascultă mâinile. 🙂 Matematic vorbind, raportul frecvențelor între două semitonuri este 2^(1/12). De aceea, raportul între do și re este 2^(2/12) = 1.122. Acum, muzicienii îți vor spune că nu e chiar așa, că do# și re♭ nu sunt aceeași notă, că trebuie să împarți intervalul do-re în 9 segmente și do# este la 4/9 deasupra lui do, iar re♭ este la 4/9 sub re. De asemenea, game diferite au tonalități diferite și dacă transpui o melodie din Do major în Re major se schimbă și „feelingul”. Dar mie-mi lipsesc finețurile astea, recunosc.

  4. Felicitari pentru partiturile tehnoredactate. Si eu folosesc lilypond de vreo 4-5 ani. E programul perfect pentru un informatician care are cunostinte elementare de teoria muzicii si invers…

  5. Ai dori sa mai canti din nou in strana ? Cum vechea formatie de cantareti din parohia noastra s-a impartit in trei (in ultimii ani s-au mai construit doua biserici !) acum preotul paroh s-ar bucura mult daca ai accepta sa intaresti mica noastra echipa de cantareti bisericesti la sfintele slujbe duminicale sau la marile sarbatori , desigur in limita timpului pe care il ai la dispozitie. Glasul tau ar fi binevenit si binecuvantat in parohia Otopeni !

  6. Vă mulțumesc pentru invitație. Recunosc însă că mi-ar fi greu să circul până la Otopeni în fiecare duminică. În plus, în România sunt mulți oameni mult mai pricepuți decât mine pentru cântatul în strană, și ca volum de cunoștințe, și ca har.

  7. Si noi iti multumim pt raspunsul prompt.Ai dreptate ca pana la Otopeni e cale lunga daca vii din alta extrema a orasului dar de la Arcul de triumf se fac numai 15 minute cu masina.
    In ceea ce priveste harul cred ca totusi esti excesiv de modest cand te raportezi la simplii nostri cantareti bisericesti.
    Imi permit sa-ti sugerez o destinatie f centrala : Catedrala Patriarhala. Cred ca daca ai lua legatura cu tinerii din Corul TRONOS (care sunt deschisi tuturor colaboratorilor dornici,au printre ei un jurnalist,un student la geeografie ,etc) ai putea trai clipe frumoase impreuna cu ei si o satisfactie muzical duhovniceasca deplina ! Succes !

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *