Vremurile sînt grele și ciudate, dar am adunat și cîteva povești haioase!

Am făcut pîine cu… drojdie de vin. Fatalitatea, știu, nu pot scăpa de alcool. Pe 26 februarie, fix cînd coronavirusul intra în România, noi ne-am luat mașină de făcut pîine. N-am luat-o pentru carantină (ignoranța e dulce), ci ca să avem pîine proaspătă și să aruncăm mai puțin plastic. Dar la două săptămîni după asta, a dispărut toată drojdia de pîine din magazine. După cîteva căutări fără succes, inclusiv pe toate magazinele online, am citit despre drojdia de bere și vin și am aflat că, în teorie, ar trebui să meargă foarte bine și la făcut pîine. Așa că am cumpărat, am făcut și… succes! E posibil să aibă un gust un pic mai dulce, dar cred că mi se pare mie. În rest, e fix același rezultat: pîine. Am ales una pentru vin dulce, pentru că e mai puțin adaptată la concentrații mari de alcool (nu voiam să iasă pîinea prea alcoolică…). A, și punga are 500g, e mult mai eco decît 70 de pliculețe de cîte 7g…

Orașul e gol, e o plăcere să mergi pe străzi. Nu mai sînt mașini parcate peste tot, trotuarele sînt libere. Traversez pe unde vreau, cînd vreau. Aerul e mai curat, iar cînd aerisesc dimineața miroase a vegetație și a pămînt ud. Oamenii îți acordă în sfîrșit spațiul personal pe care l-am întîlnit în culturile occidentale, dar niciodată la noi. Cînd mă văd (mai ales fără mască, că n-am găsit de cumpărat), mă ocolesc ca pe un ciumat. E minunat! Fiecare zi ar putea fi așa, dacă am fi două miliarde pe Pămînt în loc de opt. Amintiți-vă asta de cîte ori oamenii (și statul și biserica) vă încurajează prostește să faceți copii.

Mergînd într-o zi la cumpărături cu mașina, m-a prins ora fixă și deci știrile la radio. După știrile medicale, crainicul zice: „Și acum, știrile din sport. În turneul candidaților la șah, în runda a doua…” Am crezut că leșin de rîs! Nu știu cînd e ultima dată cînd am auzit despre șah la știrile din sport.

Toate obligațiile sociale nedorite se suspendă: „scuze, e carantină!”. Știți voi care sînt, le avem fiecare pe ale sale. În schimb, cu oamenii care contează mă văd aproape mai des decît înainte, chiar dacă doar prin videoconferință: părinți, prieteni, colegi de liceu… Într-o seară am jucat chiar și poker! Am folosit un client care știe să organizeze jocuri în rețea. E destul de primitiv, dar ne-am făcut treaba cu el.

Cînd ieși mai rar (o dată la cinci zile), poți să mănînci cîtă ceapă și usturoi vrei. Sigur, cînd te întîlnești cu vecinii pe scara blocului trebuie să începi prin a-ți cere scuze, dar tot merită. Iar, ca să fie tabloul complet, nu m-am mai bărbierit de cînd s-a declarat starea de urgență. Și, surpriză, a început să-mi crească barba! Are 16 zile acum, să vedem cît mă mai suport. Economisesc 15 minute la fiecare 3 zile, nu-i de colo!

Aseară am citit o opinie (traducere în română) despre ce urmează în privința coronavirusului. Nu mă panichez ușor și, mai ales, nu-mi schimb ușor opinia peste noapte (eram destul de relaxat în privința amenințării coronavirusului). Dar mi-e greu să-i găsesc vreo pricină articolului. Iar dacă are dreptate, atunci România ar trebui să impună acum izolarea la domiciliu.

În același timp, premierul Ludovic Orban se declară foarte ofensat la ideea de a închide metroul și celelalte forme de transport public, zice că este fake news și că în nici un caz nu putem discuta despre închiderea Bucureștiului.

Dacă premierul greșește, atunci încăpățînarea lui ne procură doar cîteva zile pînă cînd oricum va urma izolarea obligatorie. Și tot ce obținem în acest timp sînt niște sute de morți în plus pentru că refuzăm să atenuăm puțin exponențiala prin metode de forță majoră.

Încă mai sper că articolul greșește undeva fundamental, dar fiecare zi care trece pare să-l confirme. Rata mortalității în Italia pare să fie de 7,3%, în afară de cazul în care împart eu valorile greșite.

Pentru cine nu știe: de mîine (vineri) începe Campionatul Mondial de Șah! Joacă Carlsen cu Caruana, primii doi clasați în clasamentul FIDE, iar pronosticul este relativ strîns.

Eu cred că voi urmări meciurile pe canalul Clubului de Șah din Atlanta, pentru că îmi place foarte mult de GM Ben Finegold. Dacă el nu comentează live, atunci Clubul de Șah din Saint Louis este o alternativă bună și mult mai notorie.

Meciurile încep de la 17:00 ora României, două zile de meciuri cu una de pauză. Se joacă 12 runde, iar în caz de egalitate 6-6 se recurge la o serie de partide rapide.

Știu, mă extaziază chestii pe care alții le găsesc plicticoase. 🙂

De astăzi revin la scrierea cu î (vînt, adînc, fîntînă, nu vânt, adânc, fântână și sînt,  sîntem, sînteți, nu sunt, suntem, sunteți). Prin aceasta, aleg în mod conștient să ignor o lege aberantă și greșită din punct de vedere științific, un lucru pe care cred că ar trebui să-l facem mai mulți, mai des. Iată argumentele mele.

Mai întîi, de ce există două tabere? Spre deosebire de controversa liliputană dacă oul trebuie spart la vîrf sau la fund, controversa î/â chiar are substanță. Există două principii în ortografia oricărei limbi:

1. Principiul fonetic: Este un deziderat natural ca ortografia să fie cît mai simplă, în particular să redea același sunet prin aceeași literă în mod consecvent, nu să aibă două litere (î și â) pentru același sunet.
2. Principiul etimologic: Este un deziderat bun/nobil/meritoriu și ca ortografia să păstreze etimologia cuvintelor. Lână „arată” mai bine decît lînă pentru că evidențiază originea latină, lana.

Problema este că aceste două principii sînt ireconciliabile. De exemplu, scrierea uniformă cu î greșește în cazul lui înger (lat. angelus) sau mînă (lat. manus), iar scrierea uniformă cu â greșește în cazul lui râu (lat. rivus) sau sân (lat. sinus). Mai mult, ambele greșesc în cazuri ca vînt (lat. ventus), adînc (lat. aduncus), fîntînă (lat. fontana). Ce-i de făcut?

Pare firesc să căutăm o abordare care minimizează numărul de greșeli. Iar atunci argumentele înclină covîrșitor în favoarea lui î și contra lui â:

• Folosirea unei singure litere respectă perfect principiul fonetic: un singur simbol (î) pentru același sunet.
• În schimb, folosirea a două litere (î și â) nu prea respectă principiul etimologic. Am avea nevoie și de ê (vânt, frâu, sămânță, vâna din lat. ventus, frenum, sementia, venare), de û (adânc, osânză din lat. aduncus, absungia), de ô (fântână, lângă, vâltoare din lat. fontana, longum ad, voltoria).
• Literele de mai sus chiar au existat în alfabetul limbii române. Rezultatul a fost o regulă greu de urmat chiar și pentru lingviștii de profesie și imposibil de urmat pentru oamenii fără studii, pentru că necesită cunoștințe de etimologie.
• Etimologia nici măcar nu e întotdeauna sigură!
• Ce facem cu cuvintele de altă origine decît cea latină, unde preferința pentru â sau î nu mai poate izvorî din etimologie? Tîrg provine din slavonul trŭgŭ, deci alegerea între tîrg și târg nu se poate baza pe latinitatea limbii române. Într-o abordare statistică, aceste cuvinte sînt de fapt peste 60% (pagina 220, paragraful „Rămîn așadar…”).
• Dacă pornim pe firul etimologic, unde ne oprim? Scriem di în loc de zi, dice în loc de zice, qinqi în loc de cinci, fil în loc de fir, doar ca să onorăm etimologiile dies, dicere, quinque, filum?
• Prin grija Internetului, vedem la tot pasul că oamenii nu pot urma regula curentă. De cîte ori ați văzut scris ânceput, coborâ, subânțeles sau sântem?
• Dacă sunetul urmează un prefix, îl scriem î, ca în neînvins sau reîncepe. Dar acum le cerem oamenilor să știe ce este un prefix, ceea ce nu este evident, după cum o arată situațiile exotice pițîmpărătuș, ruptînpunt, capîntortură și exînscris, care se scriu cu î.
• Avem deja un semn diacritic provenind din a: pe ă. Acesta se poate confunda cu â într-un număr de scenarii: scrisul de mînă, pagini scanate la calitate slabă, texte cu font mic etc.
• Este bine ca semnul pentru sunetul î/â să fie mai aproape de i pentru că sunetul î este mai aproape de i decît de a.
• Alternanța î-i este relativ comună în flexionarea cuvintelor (sfînt-sfinți, mormînt-morminte, cuvînt-cuvinte) și este util ca înrudirea să fie marcată și grafic (mai bine decît ar face-o sfânt-sfinți și celelalte). În schimb, alternanța â-a la flexionare nu există.

În favoarea lui â sînt invocate adesea două argumente din sfera politicului, ambele găunoase:

• „A fost decizia Academiei” (cu implicația că îi datorăm supunere). Da, a fost, dar a fost o decizie 100% politică. Nu s-a ținut cont de recomandările lingviștilor; cele mai cunoscute sînt a lui Alf Lombard și a Mioarei Avram (pagina 3). La votul din Academie au participat doar doi lingviști, dintre care unul a votat contra, iar celălalt s-a abținut (vezi aici, antepenultimul paragraf).
• „Trecerea la î a fost impusă de comuniști”. Această afirmație pur și simplu nu este adevărată. Se scria cu î încă din anii ’20, tocmai pentru că oamenii înțelegeau superioritatea acestei soluții.

Închei cu o listă de resurse (unele deja citate mai sus) care expandează și exemplifică aceste argumente. Le ordonez după cum mi se pare că introduc cel mai bine cititorul în subiect.

1. Limba literară, de Alexandru Graur, 1979 (extras) – miniexplicație a complicațiilor cauzate de principiul etimologic.
2. Despre folosirea literelor î și â de Alf Lombard – o analiză extraordinar de bine construită și bogată în exemple.
3. Scrisoare deschisă către Academia Română de Claudia Mihai și Marilena Panait – o analiză statistică din care reiese că â „repune în drepturi” doar 11,5% dintre cuvintele cu î interior, falsificînd celelalte 88,5% din cazuri.
4. De ce scriu și susțin scrierea cu î din i? de Dumitru Irimia – o punere a problemei în contextul istoric al secolului trecut.
5. Încercare statistică asupra ortografierii cu â și î de Constantin Manea – ortografia făcută ca lumea este o știință, iar numerele sînt grăitoare.
6. Argumente anti „î” din „a” și „sunt” de Victor Cirimpei.
7. UPDATE: De ce scriu cu î din i de George Pruteanu, un articol despre care am aflat în 2020 și care reunește multe dintre aceste argumente. Mulțumesc, aCID, pentru semnalare.

PS: În mod ironic, a fost nevoie să recitesc acest text o dată în plus pentru a elimina toate scăpările răzlețe ale lui â. Sînt greu de scuturat 25 de ani de deprindere!

---

Update 27 mai 2022: Am restructurat acest articol pentru a evidenția argumente. Restul articolului conține povești de viață și detalii mai puțin importante.

Poate aceasta este o non-veste, dar pentru mine este finalul unei evoluții personale de 25 de ani, așa că un pic interesantă trebuie să fie. 🙂 Stadiile au fost, aproximativ:

• 1993-1999: Normă venită de sus, cu implicații directe asupra notei la Bac, într-o perioadă în care mă interesau mai mult algoritmii, Civilization, fetele, orice în afară de ce se află sub căciuliță. Ca și alte sute de mii de adolescenți, am înghițit-o fără să mă gîndesc de două ori la ea.
• 1999-2001: Școala în Boston, împreună cu cîteva zeci de confrați (și *consurori) români, preocupați de limba, de filmele, de mîncarea, de tradițiile românești și de tot ce ne amintea de România. Vînarea greșelilor celorlalți era sportul nostru, iar dicționarul (DEX ’98, prima ediție cu â) era literă de lege.
• 2001-2010: Primii ani ai dexonline. Încercam digitizarea dicționarelor cît mai conformă cu normele curente și chiar aduceam la zi ediții mai vechi scrise cu î sau cu alte norme ortografice ieșite din vigoare. Primele contacte cu oameni care contestau reforma ortografică din 1993 (mi se păreau niște ciudați).
• 2010-2018: dexonline se maturizează. Ajungem la înțelegerea că este bine să păstrăm ortografia originală a fiecărui dicționar. Mă familiarizez cu istoria reformelor ortografice. Interacționez mult mai des cu Radu (aka Nașu’), de la care aflu argumente în favoarea scrierii cu î.

Aceasta este o decizie personală care nu se va răsfrînge asupra proiectului dexonline. Dacă dorim să trecem la î și pe dexonline este o întrebare care merită pusă, dar este o întrebare grea și toată echipa trebuie să-și exprime părerea. Mai precizez și că nu am o opinie solidă despre nicio / niciun (deși înclin să fiu în favoarea lor prin similitudine cu vreo / vreun) nici despre celelalte modificări recente de normă.

---

Aparent, să-ți pese de țară e un lucru rău. Să-ți faci vocea auzită nu e profesionist. Sau cel puțin, așa a interpretat lucrurile CEC Bank când a întrerupt colaborarea cu Papaya Advertising, după ce aceasta din urmă le-a dat angajaților săi o zi liberă ca să meargă la protestele împotriva guvernului de agramați.

Le-am trimis și eu un e-mail. Ca să mă țin de ce am scris în el, vă încurajez ca, dacă aveți conturi la CEC Bank, să vi le închideți. Este important să protestăm vehement ori de câte ori cineva încearcă să ne spună „nu te interesa de binele societății”.

Dragă CEC Bank,

Doresc să îmi exprim dezamăgirea față de decizia voastră de a întrerupe colaborarea cu Papaya. Mărturisesc că nici nu auzisem de ei până ieri, deci nu am un motiv special să le iau partea. Dezamăgirea mea este una principială. Implicarea civică este un instrument vital pentru păstrarea libertăților cetățenești, cu mult mai important decât votul în sine.

Ca fondator și membru al echipei dexonline, am expus și propriile noastre
principii pe această temă la <https://wiki.dexonline.ro/wiki/Civism_și_politică>.

Nu am avut niciodată ocazia să colaborez cu CEC Bank, dar vă asigur că acest lucru nici nu se va întâmpla vreodată până nu remediați situația pe care ați creat-o. Îmi voi încuraja și toate cunoștințele despre care știu că au conturi la voi să și le închidă.

Toate cele bune,

–
Cătălin Frâncu

Pe 20-21 iunie urmează votul asupra Directivei de Copyright. Bucăți mari din această directivă sunt inutile sau de-a dreptul dăunătoare. În particular, Articolul 13 obligă toate site-urile care păstrează fișiere încărcate de utilizatori să monitorizeze toate încărcările și să „prevină încălcarea copyrightului”. Acest articol generează o lungă listă de probleme.

În particular, afectează comunitatea globală de programatori. Pe un site ca GitHub, orice presupusă încălcare a copyrightului este de fapt o false positive, o greșeală de categorizare.

Am scris și eu la doi dintre parlamentarii europeni români ca să-i rog să voteze împotriva directivei. Puteți face și voi asta! Eu am ales să le scriu așa:

Stimați membri ai Parlamentului European,

Sunt un cetățean al Uniunii Europene și mă împotrivesc Articolului 13 al
propunerii de Directivă de Copyright. Vă rog să votați împotriva acestei
directive.

Una dintre multele probleme ale acestei directive este că afectează grav
comunitatea globală a dezvoltatorilor de software. Mulți dintre noi alegem să
ne licențiem programele ca „software liber” (cunoscut și ca „software open
source”). Aceasta înseamnă că renunțăm de bună voie la copyrightul asupra
programelor pe care le scriem, că dorim ca lumea să le copieze, să le studieze
și să le îmbunătățească. Facem aceasta din altruism, din idealism, deoarece
programarea este o activitate socială și deoarece licențele libere/deschise
duc la programe mai robuste. Articolul 13 ar împovăra nejustificat acest
sistem, obligând toți depozitarii („software repositories”, de exemplu GitHub)
să filtreze un cod care nu ar trebui filtrat în primul rând.

Nevoia de software liber / open source nu este un moft. El stă la baza
majorității covârșitoare a site-urilor web și a sistemului de operare Android
pentru telefoane mobile. Articolul 13 ar afecta irecuperabil calitatea
viitoare a acestei infrastructuri globale.

Vă mulțumesc,

Cătălin Frâncu

 

Mă întreb care este procedura prin care putem corecta o traducere incorectă, din engleză (original) în română, în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Mă refer la articolul 16 (1), care în engleză spune:

Men and women of full age, without any limitation due to race, nationality or religion, have the right to marry and to found a family. They are entitled to equal rights as to marriage, during marriage and at its dissolution.

Iar traducerea în română este:

Cu începere de la împlinirea vîrstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei.

Evidențierile în aldine îmi aparțin. Traducerea este clar incorectă (nu speculez dacă cu intenție sau nu, căci nu știu destule despre procesul de traducere sau despre anul 1948). Orice vorbitor de limbă engleză, chiar și începător, știe că pluralul nearticulat are, de cele mai multe ori, sens generic. Elephants are big înseamnă elefanții sunt mari, toți, nu unii în particular. Traducerea corectă în limba română ar fi bărbații și femeile, caz în care dispare orice implicație cu privire la combinațiile legale sau ilegale.

Mă întreb asta pentru că am citit expunerea de motive a inițiativei fundamentaliste (refuz să-i spun inițiativă cetățenească) privind interzicerea căsătoriilor între oameni de același sex. Pare că o bună parte din argumentele lor sunt construite pe această eroare de traducere. Și sunt convins că ei știu asta.

Pregătesc o postare mai amplă prin care să-i… refutez mai temeinic pe fundamentaliști.

De câțiva ani, donez anual bani Asociației Pro Infrastructură. M-am gândit să și pomenesc despre asta, poate cineva din cei trei cititori ai mei 🙂 va vrea să facă la fel. Cred că API face lucruri foarte utile pentru prosperitatea României pe termen lung. Când vreun scelerat din administrația României se trezește să-și facă capital politic promițând mii de kilometri de autostradă deschiși anul ăsta, API intervine și spune „ba pardon, vă reamintim că cutare și cutare tronsoane nu au nici măcar studiu de fezabilitate, iar cutare și cutare le-am survolat noi cu drona și lucrurile abia se mișcă”. CNADNR îi urăște, ceea ce spune multe despre meritele API. 🙂

Toate filmările astea și alte activități (luări de poziție, creșterea interesului publicului) costă și, mai ales, durează. Dacă credeți că e o cauză bună, donați și voi.

Am o problemă: de câțiva ani nu mai pot să dorm sau să trăiesc normal în propria mea casă, din cauza vacarmului infernal din cartier. Poliția Locală refuză să facă ceva. Încep să mă tem pentru sănătatea mea fizică pe termen lung.

Am scris o pagină detaliată despre asta.

Dacă aveți idei, aș fi tare curios să le aflu. Și v-aș fi recunoscător pentru un share / retweet la acea pagină.