Azi am descoperit cu oroare că nu mai ştiu să fac cubul 🙁 Pe care ştiam să-l fac la trei ani. Prima faţă e banală, iar pentru inelul din mijloc încă îmi mai amintesc algoritmul, dar pentru ultima faţă, nimic! Şi dacă greşeşti la ultima faţă e nasol, că strici tot ce ai făcut până acolo şi trebuie să o iei de la capăt. Şi am un cub paradit, nici nu ştiu de unde, dar precis e din România, că trosneşte îngrozitor şi curge un praf negru din el când îl manevrez (şi taie morcovii în cinci).

Aşa că m-am dus pe Wikipedia şi am început să citesc, dar pe parcurs m-am pierdut prin tot felul de poveşti. Se pare că în la începutul anilor ’80 a fost o adevărată manie în toată lumea, cu concursuri de rezolvat cubul şi cu vânzări uriaşe, de care pe noi ne-a ferit cu grijă Ceauşescu. Şi întâlnirile dintre doi pasionaţi erau mai ceva ca întâlnirile dintre nerzii zilei de azi, doar că în loc de World of Warcraft vorbeau despre cub. Am dat peste istoria romanţată a unei tipe care a conceput cel mai rapid sistem de rezolvare a cubului, cică nebunii au ajuns la 13 secunde (media din 5 rezolvări), şi tipa susţine că în Cehoslovacia în 81 era imposibil să găseşti cubul de vânzare.

Următoarea chestie pe listă e matul cu cal şi nebun, că precis l-am uitat. Şi e păcat de el, l-am învăţat în liceu şi n-am avut niciodată nevoie de el 🙂

Şi cum stăteam eu, mort de plictiseală după cum toată lumea îmi explică, şi mă uitam la televizor, într-o pauză de reclame aflu că vinerea asta Mervyn’s (un lanţ de magazine) are mari reduceri mari şi magazinele se deschid la… 6 dimineaţa! Ca să vezi, adică în ziua ta liberă (că e Ziua Recunoştinţei), ei speră să te scoale din pat la 5 dimineaţa, ca la 6 să fii deja la magazin. Hehe, ce loseri, am zis eu.

După încă vreo două reclame, hop încă una, parcă la Sears de data asta, care se lăudau că deschid şi mai devreme: la 5 dimineaţa! Hopa, se-ngroaşă gluma. Vine vreun război nuclear cumva, facem provizii? E drept că joi absolut totul e închis, toată lumea trebuie să gătească curcan (de ce, nu ştiu, că nu se compară cu porcu’). Dar chiar aşa de grav i-o afecta să nu cumpere nimic o zi că trebuie să se ducă la 5 dimineaţa în ziua următoare? Că eu mă scol aşa devreme numai dacă am vreun avion de prins, şi-atunci bombăn până pe la 10 de nu te-nţelegi cu mine.

Şi în cursul serii am mai văzut reclame la vreo două lanţuri de magazine, tot aşa matinale. Şi m-au făcut aşa de curios (şi stupefiat), că am citit pe internet şi am aflat că vinerea de după Ziua Recunoştinţei e una din cele mai profitabile pentru vânzători, întrecută numai de câteva zile dinaintea Crăciunului.

Din categoria „nu-mi trebuie, dar e cu reducere NUMAI ASTĂZI între 5:00 şi 15:00”.

Vă spunem din timp când venim de sărbători, ca să aveţi timp să ne organizaţi parade: ajungem pe 23 decembrie şi plecăm pe 17 ianuarie. Ieeeee!

Ia uitaţi-vă ce poezie a scris Daria despre mine (pentru un curs). Cu rimă albă! Na, că am ajuns şi erou liric 🙂

My husband looking in the pot,
Big happy child.
There’s nowhere else I’d rather be.

Să mai zică cineva că locul femeii nu e la cratiţă!

Cu o întârziere zdravănă, iată pozele din Santa Fe de astă-vară. Incredibil, dar cumva am reuşit să şi vedem chestii printre meciurile de la Campionatul Mondial (eu, că Daria chiar avea treabă).

http://catalin.francu.com/Photos/2006-06-24 Santa Fe/

Am observat o chestie foarte curioasă şi nu cred că e coincidenţă, că o observ la trei magazine diferite de ceva vreme: nu vând cuţite de plastic! Găseşti de vânzare linguri şi furculiţe de plastic, în pungi de câte 20-30, şi seturi asortate cu câte 8 din fiecare, dar nu şi cuţite separat. Să fie şi asta parte din lupta contra terorismului? În definitiv, sunt arme de distrugere la masă…

Acum vreo săptămână am văzut prima casă decorată de Crăciun, în San Francisco. Şi erau clar decoraţii de Crăciun, nu de Halloween. Niciodată nu-i prea devreme! În curând o să fie un Crăciun non-stop, că doar încurajează lumea să cumpere, deci e folositor.

Şi fără nici o legătură cu aceşti nebuni care se pregătesc de Crăciun cu două luni înainte, am început să culeg partiturile de colinde pe care le-am repetat la cor în ultimii ani:

http://catalin.francu.com/Music/colinde/

Am căutat pe Google să văd dacă există aşa ceva (pe patru voci) şi n-am găsit nimic, în schimb am găsit zeci de mesaje pe forumuri care întrebau unde ar putea găsi aşa ceva. Şi atunci războinicul luminii (eu adică) s-a oprit din jucat jocuri pe calculator vreo săptămână şi a produs colecţia de mai sus. Şi mai sunt multe, vreau să găsesc partituri şi să le culeg pentru toate astea mai cunoscute.

Acum vreo săptămână, când o duceam pe Daria la şcoală, ne-a atenţionat un nene la un semafor că am un cauciuc lăsat. Eu speram că e doar din cauză că acum conduc mai puţin şi o duc mai rar la revizie. Aşa că m-am documentat temeinic pe web şi am aflat că la mai toate benzinăriile au pompe de aer şi de apă cu care poţi să-ţi umfli cauciucurile. Şi deci mi-am cumpărat un manometru, am pus aer conform specificaţiilor şi m-am felicitat ce deştept sunt eu, ca un om mare.

Numai că, peste câteva zile, scoţând maşina din garaj, am observat ceva sclipind pe roată… un şurub mare, evident, înfipt până la capul hexagonal. Şi aşa am schimbat eu un cauciuc relativ nou (vreo 22.000 km). Nu-s prea sigur dacă m-am păcălit sau nu, dar am preferat să le schimb pe amândouă pe spate, că am citit că nu e bine să schimbi numai unul, chiar dacă şi celălalt e relativ nou.

Ar fi trebuit să-i cer cauciucurile vechi lui nenea mecanicul, să fac un foc mare în spatele blocului, dar uite nu mi-a dat prin cap.

Am început să înţeleg cum se simt echipe ca Insulele Feroe când joacă cu Spania sau Italia şi nu se pune problema de rezultat, ci doar de scor. Şi dacă dau un gol se bucură de parcă ar fi bătut. Dar oricum, am sperat şi noi că putem mai mult, i-am adus pe Beckham şi pe Ronaldo la Bucureşti şi le-am dat şi un gol. În rest, poate-i batem pe ucraineni la Bucureşti şi prindem locul 3. Poate în câţiva ani să avem faţă de mai mult…

Tocmai am terminat de mâncat, prima oară după vreo 10 ani de zile, ochiuri în pâine. Au fost meseriaşe! Na şi reţeta, că n-am găsit pe Google chiar nimic despre ochiuri în pâine şi nu e acceptabil, mâncarea asta era la mare cinste în familia Kolonati.

Se cumpără ouă şi o pâine cu felia mare (nu baghetă). Se taie câte o felie de pâine pentru fiecare ou, groasă (aproape de două degete). Se scot miezurile de la felii (nu lăsaţi coaja prea subţire că se rupe). Se pune ulei în tigaie, după cât de sănătoasă vă e inima, că pâinea urmează să absoarbă cam tot. Se tăvălesc feliile prin lapte şi se pun la prăjit în ulei. La început trebuie plimbate prin tigaie, că se lipesc. Noi le-am pus la foc destul de mare. Când se rumenesc pe fund se întorc pe partea cealaltă. Când sunt aproape gata şi pe partea asta, se sparge câte un ou în mijlocul fiecăreia. Ochiul se face în sub un minut. În final, se mai întorc o dată dacă e cazul (altfel noi n-am putut convinge ouăle să se închege până sus). Se mănâncă. Cu miezul scos la început se şterge farfuria 🙂

Reţeta asta am completat-o din amintiri, cu multă creativitate. Citiţi şi comentariile, mama sigur o să aibă ceva de completat 🙂 Daria acum e în bucătărie, pregăteşte o replică pe cinste, o salată de ţelină, iar într-o cratiţă sfârâie nişte cârnaţi! Şi tocmai le-a adăugat nişte votcă!

Acest post face parte din categoria „mi-au mers la inimă”.