Și, din a treia^H^H^H^H^Hnouăsprezecea încercare, ca Făt-Frumos, am ajuns și eu la Festivalul George Enescu. Am fost la Sala Palatului la un concert al Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, cu muzică de Ceaikovski, Prokofiev și Enescu. Mi-a plăcut muzica, deși era un pic prea avangardistă pentru mine (cu vreo 4 secole…). Ăsta-s eu, nu-mi plac frazele prea gâfâite, cu întreruperi dese, cu armonii disonante, cu variații bruște de volum, cu multe multe alămuri… Dar am regăsit și bucăți adorabile, de exemplu ultimul bis, care a fost din Spărgătorul de Nuci.
În rest, ce mi-a plăcut a fost că sala a fost arhiplină; îmi place foamea asta de cultură a orașului, pentru că este un răspuns bun și o palmă pe obraz dată subculturii. Ce nu mi-a plăcut este că au sunat vreo 5 telefoane celulare. E un pic și vina organizatorilor aici, pentru că nu-i costa nimic să vină o tanti pe scenă la începutul spectacolului și să ne roage să închidem celularele. Așa făceau și-n America – acolo nu s-au mai gândit că e un pic jenant, ci au găsit o soluție concretă.
După spectacol, ne-am cinstit cu finii la Bistro Ateneu, unde din păcate am fost ușor dezamăgiți.
Următoarea piatră de hotar ar fi să ajung și pe la Ateneu, că-i mai mare rușinea, bucureștean get-beget și n-am călcat o dată înăuntru.
